Am vrut sa ma fac medic legist, mi s’a spus ca nu e de mine, ca nu trebuie sa ma chinui cu mizerie si cu vodka, mai ales ca e un job care nici macar decent nu se poate spune ca e platit.
Am spus ca vreau sa fiu jurnalist. Lumea a inceput sa urle. Daca esti jurnalist, toti te scuipa in fata, nu e de mine; eu nu trebuie sa ma chinui.
Am avut o perioada in care am ales arhitectura. Din nou, arhitectura implica responsabilitate extrem de mare, iar orice gresala mica se plateste usturator. Puscaria nu e de mine. Atunci am ales ceva mai lejer: designer vestimentar. Mor de foame, ca sa imi dau seama ca am facut o scoala germana degeaba, pentru ca nu au nicio legatura. Nu trebuie sa ma chinui.
I’am ascultat si le’am spus ca o sa aleg varianta lor: finante-banci, relatii internationale, politica..cat de rau poate sa fie? Suna inteligent, stau cateva ore degeaba si imi intra un salariu exagerat in banca. Eu nu trebuie sa ma chinui.
Si totusi o sa o fac! O sa ma chinui daca trebuie, o sa ma dau cu capul de pereti si o sa repet greseli. O sa ma gandesc, o sa ma razgandesc doar ca sa ma gandesc sa’mi schimb parerea.
O sa fac ce vreau eu, nu ce vreti voi, fara sa’mi pese prea mult daca ma chinui sau nu, daca pierd nopti muncind sau daca imi calculez mereu banii de curent, numarandu’i, sperand sa se inmulteasca. De foame nu mor, orice ar fii. Am vreo doi asi in maneca, fara sa mai pun la socoteala faptul ca prostituatele dragute nu se plictisesc.
Merg la UNATC sau la Litere. Am zis!
Nu e de mine, nu trebuie sa ma chinui. Trebuie sa am un salariu cu vreo 3 zerouri dupa virgula, calculat in euro. Am nevoie de o menajera, pentru ca eu sunt un dezastru! Pe langa asta, trebuie sa imi fac un cont in banca de economii, pentru ca nu se stie ce se intampla cand imbatranesc.
Da’ nimeni nu v’a intrebat daca aveti chef sa’mi planificati viitorul, futui marea masii!